Dan Podaru

stare idee creatie comunicare arta moda fotografie poezie advertising cultura

IALCO DEI FALCHI BIANCHI ( ALCO )  2003-2012

Alco, pentru prieteni Alcool, intr-o fotografie recenta, de anul acesta, Made in Italy.

I-am promis prin telefon, “micutului” dog argentinian, ca in acest an il voi vizita 🙂 🙂 L-am si felicitat, tot prin telefon :), pentru ca a devenit si Campion Italia 🙂 🙂

Alco, baiatul meu, in vacanta in Italia 🙂

Stau si ma intreb cum a fost anul 2010…hmmm, greu de raspuns…

La inceputul lui 2010 aveam cel putin doua lucruri importante in plus, fata de inceputul lui 2011. O aveam pe Eva (cainele meu) si auzeam cu ambele urechi.

Astazi Eva nu mai este, iar urechea mea dreapta m-a parasit definitiv (doctorii au ajuns la concluzia ca mi-am pierdut brusc auzul in urma unui puseu de tensiune cauzat de stres). OK. Pana acum, prietenii imi spuneau ca sunt intr-o ureche…acum chiar sunt 🙂

2010 nu a fost un an oarecare, din punctul meu de vedere…am trait. Am plans, am ras, m-am bucurat, m-am intristat, am simtit…am scris. De altfel, la sfarsitul anului trecut, manuscrisul volumului meu de poezii a fost gata. Volumul se va intitula “Aproape dragoste” si va avea 2 parti. In prima  parte se regasesc 36 de poezii scrise in perioada 1986 – 2006, poezii ce pot fi citite si online pe www.danpodaru.ro. In cea de-a doua parte a volumului se regasesc 28 de poezii noi scrise anul trecut, grupate sub titlul “Tot aproape dragoste”. Volumul (de 96 de pagini) contine si fotografii realizate de prietenii mei, artistii Gabriel Boholt si Sergiu Mihaescu (carora le multumesc si pe aceasta cale, pentru sprijinul acordat).

Tot in 2010, am avut parte si de doua momente fericite, nasterea si botezul fiului prietenului meu Adrian Dumitru (caruia eu ii spun Adi Dezibel :)) – prietenii stiu de ce :), si nasterea “nepotului” meu, Gusetoiu Jr. (acum in varsta de 7 luni), alaturi de care am petrecut Anul Nou acum 3 zile.

In toamna lui 2010, m-am bucurat alaturi de studentii mei care au reusit (datorita rezultatelor pozitive) sa treaca de la taxa (plata studiilor) la buget (fara plata)…iar dupa ce m-am bucurat alaturi de ei, m-am intristat vazand ca, in momentul optarii pentru una din sectiile Jurnalism, Publicitate sau PR, unii dintre cei mai buni si pasionati de publicitate, au optat in mod subiectiv (treaba lor…) pentru PR sau Jurnalism.

Cu bune si cu rele viata merge inainte, si timpul…doar timpul…ne va demonstra daca 2010 a fost un an bun sau rau.

In final, pentru inceputul lui 2011, va dedic o melodie care pe mine ma defineste si va postez o imagine cu mine din momentul in care nu eram inca intr-o ureche :))

http://www.youtube.com/watch?v=T6ya7ZRlrEo

Dan & Friends - foto Gabi Boholt

http://www.antena1.ro/family-time/casa/raiul-animalelor-sau-iadul-stapanilor-113202.html

Iata ce comentariu am descoperit pe www.eva.ro, datand din 2009, referitor la Raiul Animalelor.

Marti, 29 iunie 2010, in ziua in care Eva (cainele meu) a murit, am dus-o pentru a fi incinerata la “Raiul Animalelor” (www.raiulanimalelor.ro).

In prealabil, prietena mea a sunat si a stabilit telefonic cu cei de acolo o programare pentru o incinerare individuala, la care sa si participam. In momentul in care am ajuns cu cainele la ei, cei de acolo mi-au confirmat urmatoarele: “Aveti o programare pentru incinerare individuala, sambata 3 iulie, la ora 15:00” . Mi-au explicat ca va fi prima incinerare, urmand ca alte incinerari colective sa se faca ulterior. Dupa ce am platit integral, in avans, costurile intregii operatiuni (750 ron), le-am spus: “Asadar ne vedem sambata la ora 15:00”, conform programarii facute telefonic si reconfirmate  prin tot ceea ce mi s-a spus mie in momentul in care am ajuns acolo. Ca o precizare foarte importanta, conform site-ului lor, PROGRAMAREA se face pentru participarea proprietarilor la incinerarea individuala (care costa mai mult decat cea colectiva). DOAR in cazul INCINERARII INDIVIDUALE este permisa participarea proprietarilor!!!!

CITITI CU ATENTIE CE S-A INTAMPLAT DE FAPT!!!

Sambata, 3 iulie, in momentul in care am ajuns (la ora 14:30) am intrat si am spus ca am venit pentru incinerarea Evei de la ora 15:00. Raspunsul a fost: “Incinerarea s-a facut la ora 12:00, ne pare rau” si mi s-a aratat urna sigilata pe care era scris EVA. SINCER AM CREZUT CA MOR!!!

Am iesit sa incerc sa ma linistesc, m-am intors si am intrebat (impreuna cu toti cei care ma insoteau, prieteni care au cunoscut-o si au iubit-o pe EVA , si si-au dorit sa isi ia un ultim ramas bun) cum a fost posibil si cum pot ei garanta faptul ca in urna afla cenusa cainelui meu. In primul moment, proprietarul afacerii a spus ca a fost o greseala si  ca din anumite motive a trebuit sa o incinereze la 12:00. Mi-a spus ca trebuie sa il cred pe cuvant ca in urna e cainele meu, ca alta dovada nu imi poate da.

SINCER SA FIU, EU IN CUVANTUL UNUIA CARE PRIMESTE UN SALARIU MINIM PE ECONOMIE (750 LEI) PENTRU INCINERAREA UNUI CAINE SI CARE FACE O PROGRAMARE PE CARE NU O RESPECTA NU AM CUM SA CRED. BA MAI MULT, IMI POT IMAGINA CA, DIN MOTIVE DE ECONOMIE, CAINELE MEU A FOST ARS LA COMUN CU ALTE ANIMALE. POATE CA NICI NU A FOST ARS SI A FOST ARUNCAT UNDEVA LA GROAPA DE  GUNOI, CA DOAR TRAIM IN ROMANIA!!! POT SA CONSIDER, IN ACEST CAZ, CA CEI DE LA RAIUL ANIMALELOR NU SUNT DOAR INCOMPETENTI, CI SI IMPOSTORI??

Pe scurt, am platit un serviciu, mi s-a facut o programare (confirmata atat prietenei mele, cat si mie personal, si care nu se face decat pentru participarea proprietarilor la incinerare individuala…CA DOAR NU IMI FACEAM PROGRAMARE SA RIDIC URNA!!!) si am primit ca rasplata doar un soc emotional din care nu imi voi reveni nici eu, nici prietenii mei care isi doreau sa o vada pentru ultima oara! Mai mult decat atat, pe data de 29 Iunie, cand am platit integral serviciile, chiar daca alaturi unui domn i se emitea factura si chitanta, mie nu mi-au dat decat o copie de comanda.

In 3 Iulie, am primit, doar in momentul in care mi-am pierdut rabdarea si calmul, factura si chitanta pe suma platita. Si acest detaliu ridica intrebari asupra corectitudinii oamenilor de acolo si ma duce cu gandul ca ar putea fi niste mici evazionisti.

Va spun sincer ca ii dau in judecata si le voi face plangeri si sesizari la toate organismele si la insitutiile abilitate. Consider ca moartea unui suflet apropiat si sentimentele pe care le au cei care s-au despartit de un adevarat prieten nu pot fi batjocorite de niste amatori care pe site-ul lor arata cum au ISO9001 /ISO14001 (standarde de control al calitatii) si care de fapt nu sunt in stare sa respecte o programare!!

Va spun ca individul care sustinea ca este patronul afacerii, in momentul in care m-a vazut sufocat de emotie si nervi, a inceput sa imi rada in nas cu cinism, fapt ce imi demonstreaza ca este un “adevarat manager” care stie sa isi respecte clientii aflati in momente mai mult decat delicate si dureroase pentru ei. Deci Raiul Animalelor este “iadul oamenilor” la Str. APUSULUI, Nr. 1, Sat CATELU, Comuna GLINA!

Astept si parerile voastre.

Sediul "Raiul Animalelor"

Eva, “fata mea”, s-a stins astazi si a plecat spre raiul cainilor…

Eva (Evita) 29.06.2000 - 29.06.2010

Astazi va sugerez sa cautati si sa cumparati trei carti foarte importante pentru cunoasterea rasei dog argentinian. Eu mi le-am cumparat cand am fost in Italia, dar se gasesc si in librarii online. Toate trei sunt importante si prezinta in detaliu aspecte utile pentru un crescator de caini, insa pentru mine cea mai importanta (recunosc ca sunt subiectiv) este cea scrisa de marele crescator Serafino Bueti, care mi-a daruit cartea cu dedicatie.

Poate va veti intreba de ce toate aceste carti sunt in limba italiana? Iar eu va voi raspunde: pentru ca italienii iubesc cainii, avand o  activitate chinologica foarte dezvoltata, fapt ce le-a permis sa devina numarul 1 sau 2 in cresterea anumitor rase in Europa, si poate chiar in lume.

Il Dogo Argentino - Serafino Bueti

Dedicatie pentru Dan de la Serafino Bueti

Il Dogo Argentino - Paolo Vianini

Il Dogo Argentino - Candida Pialorsi Falsina e Giovanni Falsina

Elemente de dresaj

Creat initial pentru a se lupta cu animalele salbatice, Dogul Argentinian este folosit in prezent mai mult drept caine de paza sau pentru show, ceea ce a determinat o atenuare a caracterului exagerat combativ. Numarul de exemplare este intr-o continua crestere, fapt imbucurator, insa, din cauza staturii si fortei, se recomanda supravegherea cainelui doar de persoane echilibrate fizic si psihic.

Sangele de luptator, forta deosebita, precum si mandria il fac imposibil de dresat numai prin metode coercitive. De aceea, dresorul trebuie sa laude si sa recompenseze cainele, ori de cate ori acesta executa corect comenzile. Experienta in dresaj ne-a invatat ca datorita caracterului puternic al Dogului Argentinian, este indicat sa incepeti pregatirea acestuia la varste cat mai timpurii (imediat dupa terminarea calendarului de vaccinari), astfel incat eventualele crize de personalitate sa poata fi eliminate din timp. Asa cum am mai afirmat, acest caine este la origine un combatant de temut, dar printr-o pregatire corecta si minutioasa a ajuns sa fie utilizat drept caine de serviciu (in armata Argentinei), ca ghid pentru nevazatori sau pe post de salvator in cazul calamitatilor (in S.U.A.). Datorita raselor care au stat la baza crearii sale (in mod special Pointerul), Dogul Argentinian se descurca multumitor la capitolul urma, fara a fi, insa, un as in domeniu. Disciplina este esentiala pentru aceasta rasa, iar legatura dintre stapan si caine trebuie sa fie puternica, pentru a mentine in permanenta cainele sub control. De aceea, se recomanda sa se lucreze combinat, utilizand atat stimulii (hrana sau obiecte miscatoare), cat si metodele mecanice (de exemplu coarda de control). Numai dupa ce cainele parcurge perfect exercitiile de disciplina, se poate trece la partea de atac. Proba de atac reprezinta o placere pentru majoritatea exemplarelor de Dog Argentinian, astfel incat efortul nostru trebuie sa se concentreze mai mult asupra disciplinei atacurilor (de exemplu: lasat la comanda si escortari) decat asupra muscaturii in sine. Urmand strict pasii corecti de pregatire, vom avea un Dog Argentinian care nu ne va oferi surprize neplacute. Acest caine poate fi folosit si la examenele de SchH, insa lipsa obligativitatii probelor de lucru face ca prezenta lui in cadrul acestor probe sa fie destul de rara.
Concluzia este ca, inainte de a cumpara un caine din aceasta rasa, viitorul proprietar ar trebui sa se cunoasca suficient de bine pe sine insusi. Dogul Argentinian nu este un caine periculos, insa ajuns pe mana unui stapan iresponsabil, poate deveni astfel.

Comentariu la standard

Standardul unei rase citit de un novice poate sa fie insuficient de relevant pentru a descoperi daca un Dog Argentinian este sau nu de calitate. De aceea, credem ca se impune un comentariu la standard.
Daca pentru orice rasa capul este important, pentru Dogul Argentinian capul este totul. Privit din profil, capul este usor convex in partea craniana si usor concav in partea nazala. Capetele cu prea putina convexitate sau cu o slaba reliefare musculara ori cu arcade zigomatice putin pronuntate nu pot corespunde functionalitatii rasei si sunt considerate atipice. Nasul Dogului Argentinian trebuie sa fie in totalitate negru. O usoara depigmentare este admisa, nu insa un nas alb cu pete negre. La pui, un nas mai decolorat poate fi acceptat, deoarece pigmentatia se definitiveaza in jurul varstei de un an. Constituind un aspect caracteristic al tipicitatii capului, ochii sunt foarte importanti. Ei trebuie sa fie de culoare inchisa sau de culoarea alunei, distantati, iar conturul pleoapelor este de preferat sa fie pigmentat. Pleoapele cazute sunt penalizate sever. Expresia Dogului Argentinian trebuie sa fie ferma si sobra. Buzele se cer a fi bine pigmentate, aderente la maxilar (nu chiar ca la Ciobanescul German, dar nici la fel de pendulante ca la Dogul German). Printre defectele eliminatorii se numara “buza de iepure” (buza superioara este despartita in doua, fara ca valul palatin sa fie despicat, caz in care puiul nu poate supravietui, fiind impiedicat sa suga). Pielea gatului trebuie sa fie elastica, dar in acelasi timp trebuie sa faca fata atacurilor, caci in Argentina este oricand posibila o confruntare cu un animal salbatic, care sa se termine conform traditiei Monteria (tip de vanatoare argentiniana in care prada este incoltita de caini, iar vanatorul are obligatia de a ucide prada cu un cutit, folosirea armelor de foc fiind interzisa).
Trunchiul Dogului Argentinian nu este mai putin important decat capul sau gatul, totusi capul este acela care da tipicitatea subiectului. Inmultind lungimea corporala cu 100 si impartind la circumferinta toracica obtinem un indice a carui valoare trebuie sa fie cuprinsa intre 71 si 84 (aceste masuratori servesc in controlul dezvoltarii toracice).
Dogul Argentinian este un caine armonios, cu o musculatura puternica, de talie mare, cu picioare lungi, fara a fi insa un gigant. Pieptul este amplu, profund, iar din profil, toracele este mai adanc decat coatele. Toracele adaposteste plamani bine dezvoltati, care asigura o functionare corecta a inimii.

Ideea principala in cazul Dogului Argentinian este sa nu se creeze un caine sedentar si masiv, in detrimentul agilitatii si tonicitatii. Este de evitat tipul excesiv de masiv (plin de tesut adipos), lipsit de calitate musculara. Vazuta de sus, linia superioara a cainelui trebuie sa fie mai inalta la greaban si sa prezinte un canal longitudinal, care pune in evidenta muschii spinali.
Picioarele trebuie sa fie corecte in aplomburi, degetele bine stranse, cu cuzineti plantari duri, indispensabili pentru suportarea greutatii cainelui si pentru o rezistenta mai buna la terenurile accidentate. Trenul posterior trebuie sa fie puternic, dar nu excesiv angulat. Jaretii trebuie sa fie cat mai scurti, iar aplomburile posterioare trebuie sa fie perfecte. Dezvoltarea masei musculare este esentiala, musculatura debila, coatele de vaca si crupele inguste fiind penalizate sever.
Lungimea cozii nu trebuie sa depaseasca jaretul. Coada, groasa la baza, trebuie sa fie acoperita de par scurt si aderent, fara franjuri.
Talia trebuie sa fie cuprinsa in limitele prevazute de standard, dar este de preferat sa fie cu jumatate de centimetru peste acesta decat sub limita minima. De studiat este raportul dintre inaltime si greutate. Un aspect ignorat de standarde este lungimea corporala. Conform parerii crescatorului Paolo Vianini “lungimea corporala ideala depaseste inaltimea la greaban cu 10%, nefiind de preferat nici un caine patrat, dar nici exagerat de lung”.
Blana Dogului Argentinian este alba, scurta si lucioasa. Pielea, insa, nu trebuie sa fie complet alba, deoarece, in acest caz, am intra sub incidenta patologicului. Conform standardului, nasul, pleoapele si buzele sunt pigmentate, acestea fiind acoperite de piele. Rezulta ca toata pielea este pigmentata. Puiul se naste alb si, o data cu cresterea, la nivelul pielii apare procesul acumularii de melanina, fapt ce duce la pigmentarea pielii, parul ramanand alb. In situatia lipsei totale de melanina, se constata un dereglaj general (de exemplu: osatura usoara, fotosensibilitate), iar in cazul cainilor cu lipsa totala de pigmentatie, aparitia de tumori ale mamelelor este mai frecventa.
Crescatori renumiti de Dog Argentinian

Argentina: canisa “La Vieja Diana”; canisa “del Gualilan &Calfucura”; canisa “Audacity”; canisa “Jauria Brava”; canisa “De Agallas”.

Brazilia: canisa “Blanco Alumen”; canisa “Verdes Pampas”.

Danemarca: canisa “Perro Pelea de Cordobes”.

Franta: canisa “La Tierra del Humo”.

Italia: Serafino Bueti – canisa “dei Falchi Bianchi”; Paolo Vianini – canisa “de Vianini”.

Portugalia: canisa “Dos Makuas”.

Spania: canisa “Todo Perros”; canisa “Del Bagual”.

Galeria istorica a cainilor celebri

Actarus dei Falchi Bianchi – Campion Mondial; Audacity Alef – Campion si “Gran Campion” Argentina, Campion Italia (TATAL LUI IALCO DEI FALCHI BIANCHI); Talisman de la Vieja Diana – Campion Mondial; Carancho de Antares – Campion Argentina; Rex di Cales – Campion International si Campion reproducator; Nino de Vianini – Campion Italia; Rambo dei Falchi Bianchi – Campion Italia; Rustj dei Falchi Bianchi – Campion Italia; Brutus dei Falchi Bianchi – Campion Italia, Campion European; Indio del Chubut – primul Dog Argentinian importat in Italia in 1975; Tilcara – nascut in 7 iunie 1973, care la doar 4 luni si jumatate castiga titlul “Cel mai bun al rasei” – Campion Argentina la varsta de 10 luni, la 15 luni “Gran Campion” Argentina, Campion International, Campion Mondial.

Situatia rasei in tara noastra

In ultimii ani, se poate vorbi despre o crestere a popularitatii Dogului Argentinian si in tara noastra. In anul 2002 era situat pe locul 16, in topul celor mai populare rase din Romania. Desi randurile admiratorilor acestei rase par sa sporeasca pe zi ce trece, totusi cifrele comunicate de Cartea de Origine Romana arata ca, dupa o usoara perioada de ascensiune, numarul de asemenea exemplare canine inscrise a scazut.

1999 – 89
2000 – 126
2001 – 138
2002 – 119
2003 – 75

Sorin DRAGOMIR (arbitru chinolog)
Dan PODARU

Sursa DogMagazin

DE LA STANGA LA DREAPTA - EVA, DAN SI IALCO (ALCO)

EU SI PRIETENUL MEU SERAFINO BUETI (PROPRIETARUL CANISEI DEI FALCHI BIANCHI)

Articol de Sorin DRAGOMIR si Dan PODARU

Creat in Argentina pentru vanatoarea de mistret si puma, Dogul Argentinian a sosit in Europa cu faima unui caine agresiv si feroce. In realitate, el este complet diferit de aceasta imagine si, in cadrul acestui articol, vom incerca sa va convingem ca asa stau lucrurile.
Cu siguranta ca acest caine nu este lipsit de personalitate, insa el poate fi in acelasi timp un paznic de temut si un prieten atasat si devotat familiei, inclusiv copiilor. Nu exista caini ucigasi, ci doar stapani iresponsabili. Randurile urmatoare speram ca vor constitui o dovada a faptului ca un Dog Argentian bine crescut si educat este un caine echilibrat.

Istoric

In ultima perioada au aparut diverse scrieri referitoare la Dogul Argentinian, insa anumite aspecte si amanunte nu au fost prezentate pana acum. Asa cum se stie, Dogul Argentinian a luat nastere in Argentina, prin grija si pasiunea fratilor Antonio si Agustin Martinez. Fratii Martinez si-au dorit sa realizeze o noua rasa de caine care sa faca fata conditiilor specifice vanatorii din Argentina (o tara bogata in tinuturi salbatice si in vanat de talie mare). Trebuia creata o rasa care sa se poata lupta cu puma, cu porcul mistret si cu orice alt fel de vanat existent in pampasul argentinian. In vederea acestui scop, fratii Martinez au initiat o sustinuta munca de selectie si de incrucisare genetica a mai multor rase. Astfel, la crearea Dogului Argentinian au fost utilizate rasele: Bull terrier, Bulldog, Dog German, Boxer, Cainele de Pirinei, Irish Wolfhound, Perro de Pelea de Cordoba, Pointer, Mastiff, Dog de Bordeaux. Rasele mai sus amintite au fost combinate pentru a se obtine un caine puternic, inteligent, care sa aiba capacitatea de a vana singur sau in grup. Acesta trebuia sa fie de talie mare, de culoare alba, ideala pentru o mai buna vizibilitate in timpul vanatorii. Intelegand cat de importanta era talia acestui nou caine si faptul ca era nevoie de un exemplar canin masiv, care, insa, sa pastreze temperamentul cainilor Perro de Pelea (extrem de puternici si buni luptatori), fratii Martinez au hotarat imbunatatirea taliei noului caine prin incrucisarea cu Dogul German si Irish Wolfhound-ul. Bull terrier-ul si Cainele de Pirinei au fost folositi pentru fixarea culorii albe a blanii. Dogul German a imbunatatit talia, dar, in acelasi timp, a contribuit decisiv si la ameliorarea capului. Pointerul a adus cu sine imbunatatirea simtului olfactiv al noii rase, caracteristica indispensabila pentru un caine de vanatoare. Bulldogul a reusit sa transmita Dogului Argentinian o muscatura puternica si tenacitate in lupta.
In munca lor de selectie, fratii Martinez au facut si greseli, atunci cand au imperecheat un mascul de Bull terrier care a transmis puilor surditate sau atunci cand au folosit un Dog de Bordeaux, excelent din punct de vedere al caracterului, dar care a dat puilor o culoare galbuie a blanii. Nimic nu i-a oprit insa pe fratii Martinez, iar in anul 1928, Antonio Martinez a redactat primul standard al Dogului Argentinian. Un alt pas important in definirea rasei are loc in anul 1947, cand revista argentiniana “Diana” (in numarul 94/octombrie) a publicat standardul Dogului Argentinian. Timpul trece si, in anul 1964, Federatia Chinologica Argentiniana recunoaste rasa Dog Argentinian, iar in anul 1975 rasa este recunoscuta si de Federatia Chinologica Internationala. In Argentina, in anul 1969, la Cordoba se infiinteaza oficial Clubul Dogului Argentinian, iar presedinte de onoare este numit Agustin Nores Martinez. Clubul raporteaza o crestere semnificativa a numarului de exemplare, de la 18 caini inscrisi in anul 1969 la 1500 in anul 1971! In prezent, Dogul Argentinian este raspandit in intreaga lume. Italia este a doua tara, ca numar de exemplare, dupa Argentina, obtinand si rezultate impresionante.

In anul 1976, in Italia erau inscrisi doar 2 asemenea caini, pe cand astazi numarul lor a depasit cu mult cifra 1000.

Un temerar de incredere

Dogul Argentinian este un caine echilibrat si sigur pe sine. Alte caracteristici esentiale ale sale sunt inteligenta si, mai ales, curajul. Iar acesta din urma se datoreaza faptului ca prin vinele Dogului Argentinian curge sange de: Boxer, Dog German, Bull Terrier, Bulldog, Irish Wolfhound si, nu in ultimul rand, de Perro de Pelea, toti acesti caini fiind, la randul lor, deosebit de temerari. El este un excelent caine de paza si aparare care face fata, datorita taliei si musculaturii sale, aproape oricarui pericol. Pe deasupra, acesta este extrem de afectuos cu stapanul si cu familia in care traieste, sociabil si prietenos, atat timp cat acestia nu se afla in primejdie.
In ceea ce priveste echilibrul, urmariti un Dog Argentinian in cadrul unui concurs chinologic, unde se afla inconjurat de alti caini. El isi pastreaza cu usurinta calmul si nu va reactiona decat daca este provocat. Bine socializat, acest caine nu va avea reactii necontrolate.
Fiind un caine inteligent, Dogul Argentinian surprinde imediat inflexiunile vocii stapanului asa ca, pentru a te face inteles in fata acestuia, este nevoie doar de o voce ferma. Daca este bine educat si dresat, el poate face aproape orice i se cere, iar fata de cei mici manifesta o afectiune speciala. In Argentina circula chiar o legenda referitoare la celebrul Dog Argentinian KOB de la Pampas, vanator temut de puma si mistreti, care era cel mai bun prieten al copiilor din casa stapanului sau. Totusi, trebuie sa aveti grija, caci datorita statur ii sale impozante, cainele

ii poate accidenta din greseala pe micuti. El nu este doar docil, ci si “interesat” in acelasi timp, incercand, in permanenta, sa intre sub pielea stapanului.

Va urma …tot astazi

Ch. IALCO DEI FALCHI BIANCHI - DOG ARGENTINIAN